Printr-o intamplare fortuita am ajuns mai deunazi in Cluj, oras pe care nu l-am mai vazut de cand eram mic.
L-am descoperit cald, vibrant, ascuns, pitoresc, viu, curat, asezat, calm, inchegat, coerent, occidental, civilizat, plin de culoare si oameni colorati.
Si cu atat mai placuta experienta cu cat drumul in directia aia, via Brasov, apropierile Sibiului si in final, Clujul, e presarat cu amintiri si rezonante adanc interioare la care sunt atat de susceptibil. Sibiul o sa ma lege mereu de Ea, iar de ea ma leaga Brasovul si Clujul, n-am cum sa nu o asociez orasele astea. O pot vedea acolo, pe strazile alea, in cafenele, zambind incruntat asa cum face ea, mergand pe bicicleta. Mi-e ciuda, se potrivea acolo, era din filmul ala, mai mult decat mine poate. Avea material. M-as fi vazut mutat in Cluj, singurul oras din Romania unde am simtit pana acum chestia asta. As sta acolo da, poate nu singur...
Asa ca am avut printre altele si lungi prilejuri de gandire. Care bineinteles, nu m-au condus la nicio concluzie.
Nehotararea, indecizia, impotenta volitionala sunt printre cele mai crunte metehne pe care le poate cara cu sine un om. Ajung sa te consume din interior, te anulezi tu pe tine, autofag.
spicuiesc diverse:
- oamenii din echipele de productie, fie luministi, electricieni, costumieri, scenografi, sunetisti etc. sunt deliciosi si frumosi, au niste povesti si o caldura pe care rar le regasesti la altii, sunt uniti si sociabili.
- veceurile de tren romanesc sunt sincere. Ce artificii, ce colectare in rezervoare externe... nu, aici e clar, totul se duce pe sine. Ar trebui ca sinele sa fie vesnic verzi si manoase, pentru ca fertilizator e din belsug.
- ma tem de toamna si de primavara din pricina melancoliilor. ma tem de iarna din pricina depresiei. ma tem de vara din pricina amintirilor.
De ce as canta eu la acordeon la poarta intre trecut si viitor / real si prezent?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
zi, da oricum nu ma intereseaza.